După un tur de forță al festivalurilor ce au avut loc în anotimpul cald, majoritatea artiștilor s-au retras în studiourile lor de înregistrare fie pentru a începe procesul creativ inspirat de amintiri recente, fie pentru a concretiza munca începută înainte de show-urile live. Propunerea noastră muzicală, vine de “acasă”, adică de la artiști prezenți pe scena de la Știrbey, care au lansat materiale noi, tocmai bune de ascultat până la următoarea revedere. Astăzi în programul muzical avem atât creația celei mai relevante trupe din alternativ din ultimul deceniu, dar și niște proiecte conexe surprinzătoare ale soliștilor tăi preferați.
Pentru unii luna octombrie a anului 2022 a fost o simplă lună de toamnă, pentru noi însă luna octombrie a fost una dintre cele mai relevante luni din punct de vedere muzical din ultima perioadă: a fost luna în care headlinerul de la ediția de anul acesta, mult râvnita trupă Arctic Monkeys a lansat cel mai așteptat album al anului, The Car. 21 octombrie a fost ziua în care un număr record de device-uri au ascultat la unison cele 10 piese de pe albumul britanicilor, album care ne duce mai departe în lumea cinematică creată de cel precedent, Tranquility Base Casino and Hotel. Alex Turner se dovedește a fi încă o dată a fi unul dintre cei mai buni scriitori ai generației sale, îndeosebi prin lirica de natură romantică pe care acesta o folosește în fiecare din melodiile pe care le-a compus, de data aceasta făcând din ele fundalul sonor ideal pentru o întâlnire romantică într-un loc intim.
O altă față familiară care a reapărut recent în atenția publicului amator de muzică este nimeni altul decât Marteen Devoldere solistul trupei Balthazar, headlinerii ediției din 2021, care a revenit cu un album nou pentru proiectul lui solo, Warhaus. Albumul intitulat în mod ironic Ha Ha Heartbreak este alimentat de soul-ul anilor ’70 si are un aranjament vocal ce se desfășoară de la note joase până la falsetto, făcând din setul solistului un sound care este predestinat atât seducției cât și tristeții solitare. Melodiile irezistibile din cadrul acestui album au o sursă autentică și personală, ele fiind scrise din călătoria emoțională a solistului, care a avut nevoie de o escapadă în Sicilia pentru a compune acest album care credem noi că va fi ca un pansament pentru toate persoanele care au trecut printr-o experiență similară.
Ultima recomandare (cel puțin pentru moment) este de fapt și ultima voce pe care ați auzit-o în variantă live la Summer Well, proiectul solo al solistului Nothing But Thieves, Conor Mason. Man Made Sunshine a fost un proiect anunțat relativ spontan și care a cunoscut o evoluție rapidă de la single la EP, o creație indie de 5 piese care explorează o tematică ușor diferită față de cei mai sus menționați, de data aceasta focusul pe sine fiind poate mult mai intens. Melodiile lui Conor au rădăcini puternice în interior, rădăcini formate în perioada pandemiei dar care s-au transformat într-o plantă superbă aproximativ 2 ani mai târziu: o creație despre despre a reuși în vremuri grele, despre lumina pe care de cele mai multe ori trebuie sa te lupți să o găsești în întuneric.
Dacă ai epuizat deja cântecele artiștilor mai sus menționați, stai cu ochii pe internet: anul 2023 va fi unul formidabil din punct de vedere muzical!
*(18+) glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.

Acceptă notificările
🔔
Rămâi la curent cu noutățile și ofertele glo™!
Nu
Thank you! Please check your email inbox to confirm.
Ups, notificările sunt dezactivate! Le poți activa oricând din setări.